Am să-mi beau cuvintele
Împreună cu ale tale
Şi-am să sting lumina
Ochilor , acoperindu-mă
Cu o pleoapă cenuşie
A inimii tale
Am să visez ochii tăi
Scăldaţi în roua dimineţii
Ca o petală de trandafir
Am să plutesc spre tine
La începutul timpului
Am să mă înec în mare
Şi-atunci când mă vei striga
Am să revin
Nu este o metaforă când spui că viaţa fiecărui om este o luptă continuă cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii săi, cu realitatea. Omul găseşte adversari pretutindeni şi moare cu armele în mâini. Dar existenţa noastră nu este posibilă fără toate acestea. Fără presiuna exercitată de atmosferă corpul plesneşte; tot aşa,lipsa durerii, mizeriei, a necazurilor şi nevoilor de tot felul ar provoca o creştere nemăsurată a orgoliului frizând extravaganţa. Arthur Schopenhauer în Viaţa, amorul, moartea
Uneori nu mai simt nimic
uneori nu mai simt nimic
şi vreau să mor în gândul unora
în care încă mai exist
doar cu inima bătând ....
uneori parc-aş vrea să fiu un înger,
să ajung să fiu un vis
în care doar lumina care ma-nconjoară
să mă facă să persist ,
să fiu doar o icoană
plină de dragoste şi credinţă ,
s-aud lumea cum se roagă
şi ploaia cum cade pe pământ
...uneori parc-aş vrea sa fiu un gând
ce adesea trece prin mintea ta
ca un vânt ...
dar de multe ori ma simt
un soare ce apune pe vecie
şi-n urma mea se va aprinde iarăşi un soare
pentru a dormi în veşnicie
Aiud. 10.11.2007
şi vreau să mor în gândul unora
în care încă mai exist
doar cu inima bătând ....
uneori parc-aş vrea să fiu un înger,
să ajung să fiu un vis
în care doar lumina care ma-nconjoară
să mă facă să persist ,
să fiu doar o icoană
plină de dragoste şi credinţă ,
s-aud lumea cum se roagă
şi ploaia cum cade pe pământ
...uneori parc-aş vrea sa fiu un gând
ce adesea trece prin mintea ta
ca un vânt ...
dar de multe ori ma simt
un soare ce apune pe vecie
şi-n urma mea se va aprinde iarăşi un soare
pentru a dormi în veşnicie
Aiud. 10.11.2007
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu